indiapixel

Salutare si bine v-am regasit!

Am revenit de o saptamana din Mumbai, de la concursul international de bouldering, de unde va vom povesti mai multe intr-o postare viitoare. Acum insa, suntem datori cu o relatare despre templele din zona.

Cine nu vine in Hampi pentru bouldering si milioanele de bolovani, vine fara indoiala pentru templele de aici. Majoritatea au fost construite in secolul al XVI-lea, zona fiind fosta capitala a imperiului hindus (Vijayanagara), iar acum sunt introduse in patrimoniul UNESCO.

Noua ne-a luat doua zile intregi si foarte obositoare sa le vizitam pe cele mai cunoscute. In realitate, probabil sunt de 2-3 ori mai multe, intinse pe o zona de cativa km.

Pentru unele exista taxe de intrare – diferite pentru localnici si turisti (10 rupii vs 250 rupii), dar in majoritatea poti intra gratis.  Partea buna este ca biletul este valabil pentru mai multe temple, partea proasta – templele sunt destul de departe unele de celelalte, iar oferta este valabila doar in aceeasi zi.

Cel mai cunoscut si mai mare este probabil VittalaTemple, la care se adauga Elephants’ Stables, Krishna Temple, Lotus Mahal sau Queen’s Bath.

Totul este sculptat in piatra, la dimensiuni impresionante, iar detaliile sunt  remarcarcabile.

Pentru fotografiat nu se percep taxe suplimentare, dar e nevoie de putina rabdare pentru a suprinde fotografii de arhitectura, cand templele sunt mai tot timpul pline de copii veniti cu autobuzul scolii, care alearga ca bezmeticii, dau toti mana cu tine sau vor sa apara in fotografiile tale.

Va lasam cu mai multe fotografii. Dupa turul in forta pe care l-am facut eram mai obositi decat dupa doua zile de catarat, dar cu siguranta nu trebuie sa le ratezi daca ajungi in zona.

Revenim in curand cu povesti din Mumbai, cel mai aglomerat oras al Indiei.

Numai bine!

Suntem in India deja de mai bine de o luna pentru proiectul fotografic  la care lucram, iar echipamentele au jucat un rol foarte important in activitatea noastra. Pe langa propriile echipamente foto (camere si lentile), am fost ajutati cu sponsorizare din partea F64. Desi am intrat in contact cu ei cu doar 2 zile inainte de plecare, au reusit sa ne puna la dispozitie toate echipamentele de care am avut nevoie in timp util.

Rucsacul (Tamrac Expedition 7X) s-a dovedit a fi foarte folositor, atat pe drumul pana in Hampi, ca bagaj de mana cat se poate de incapator (folosit si ca perna uneori), cat si in timpul deplasarilor de aici.  Cu toate acestea, la aeroport nu am avut nici o problema cu dimensiunile si ne-a permis sa adunam toate lucrurile pe care nu le-am fi pus niciodata in bagajul de cala (aparat, lentile, laptop, hard extern si multe alte accesorii). Ne incap ambele aparate (D300 cu grip si unul fara grip)si toate cele 7 lentilele (10-24 mm, 17-55 mm, 17-50 mm, 2 x 50 mm, 135 mm, 80-200 mm), plus laptop, incarcator, toate accesoriile (carduri, card reader, filtre, trusa de curatat, hard extern) si cele 2 trepiede. Fiind foarte usor de compartimentat, nu suntem nevoiti sa luam un al doilea rucsac, iar echipamentul foto este tot la indemana.

Salutare !

Dupa o pauza mai lunga, revenim cu povesti si fotografii noi. In ultimele 2 saptamani ne-am plimbat intr-una, am reusit sa ajungem la faimosul lac din apropiere (de unde puteti vedea o panorama in postarea anterioara) si am tot asteptat cobrele si spalarea elefantului in rau.

Pe scurt, pentru cobre trebuie sa dai bani atat pentru spectacol cat si pentru fotografii…cam 200 de rupii. Individul care le detine le canta ceva dintr-un fluier, iar ele par destul de inofensive (veninul le este scos dinainte), dar chiar si asa nu-ti vine sa fii foarte prietenos.

Oricum, ne-am apropiat mai mult decat credeam – si noi de ele si ele de noi…sau mai bine zis de piciorul lui Mosloc, dar avantul le-a fost taiat rapid. Toata treaba asta este de fapt afacerea omului si e foarte atractiva pentru turisti,  mai ales ca altfel nu prea ai ocazia sa vezi cobre in zona.

Cu elefantul e alta poveste: este spalat in fiecare dimineata la rau, timp de vreo ora si jumatate, absolut pe toate partile, de catre cel care are grija de el, plus o ceata de copii voluntari.

Uneori, la cererea celor care se spala dimineata in rau, stropeste pe cate cineva.

Intr-un final se indreapta spre casa ingrijitorului sau, care il “parcheaza” in fata casei, il picteaza pe frunte si trompa si il duce in templul din centrul orasului. Pe drum toata lumea ii da fructe, fiind un fel de vedeta extrem de mare si de cuminte a satului

Numai bine si ne auzim cat de curand!

Asa cum am zis…am revenit cu niste panorame de pe aici…enjoy

Ne auzim curand…

Hampi New Year!

Adica La Multi Ani si speram ca v-ati inceput anul cat mai bine.  Noi nu prea stim cand au trecut ultimele zile din 2011 – ne-am catarat, am fost sa vedem cascada care ni s-a parut o cadere neinteresanta de apa printre niste bolovani (poate si pentru ca am mers cam o ora prin boscheti si noroi) si ne-am plimbat o dupa-amiaza intreaga prin bazarul din Hampi, de unde aveti cateva fotografii mai jos.

Pe scurt, bazarul este o adunatura de cladiri in care se locuieste, se schimba bani, se rezerva bilete la diverse mijloace de transport si mai presus de toate se vand lucruri.

Primul lucru care iti atrage atentia sunt textilele, multe  si colorate, pentru care oricum e nevoie sa te tocmesti : “Good price, ma friend, same size, many colours” – cam asa putem rezuma oferta de haine de pe aici…si daca marimea nu e ok, nu-i o problema, fiecare butic are propria masina de cusut si un ins indemanatic.

Urmeaza apoi, fara o logica anume, margele pe tarabe sau magazine de bijuterii in toata regula si multe articole din piele – genti, portofole sau papuci cu varfurile intoarse, ultimul racnet.

Am dat si de atelierul unui pictor, dar aici comentariile sunt de prisos. Va lasam cu fotografiile de mai jos si daca va face ceva cu ochiul, dati-ne un semn

De la atata plimbat ti se poate face foame, asa ca ai si varianta de a lua rapid o gustare – ceva orez sau poate o masala dosa (un amestec de legume intr-o clatita mai scortoasa), dar noi am zis de fiecare data pas. In plus buticurile cu de toate sunt la fiecare pas, la fel ca si vanzatorii de fructe, legume sau seminte de tot felul.

Motoretele sunt la mare cautare si utilizare in zona si le poti inchiria de oriunde, desi unele sunt demne de a fi expuse la muzeu.

Am intrat si pe strazile mai laturalnice, unde viata celor de aici se deruleaza in ritmul cel mai firesc: vasele si hainele sunt spalate pe strada, iar uneori prin sparturile usilor intri fix in casa omului.

Incheiem cu Anul Nou, cand am avut  din nou un bufet cu mancare traditionala (orez, condimente cat cuprinde si niste treburi vegetariene excelente), urmat de o plimbare inainte de miezul noptii prin campurile de orez proaspat irigate (unde cativa dintre noi si-au lasat slapii) si de un 00:00 cu niste spanioli la Shiva Cafe care bateau intr-o treaba de metal si numarau. Am ratat se pare focurile de artificii organizate de cei din guesthouse-ul nostru,  dar in mare a fost super ok.

Hampi New Year!

Revenim cat de curand cu alte povesti si fotografii!

Zilele trecute am dat o tura prin imprejurimi, pentru a ne obisnui putin cu locurile. Pe langa zona de catarat care este extraordinar de ofertanta, dar la fel de criminala pentru piele, am fost nevoiti sa mergem vreo 6 km pana la cel mai apropiat bancomat. Masinaria nu numai ca scoate doar sume mici, (deci am repetat operatiunea de 5 ori) dar te obliga sa scoti  cardul dupa ce ti-l recunoaste ca sa introduci pinul…pe scurt, n-am inteles initial nimic, dupa care ne-am obisnuit cu procesul.

De fapt, cred ca totul aici este un proces de acomodare: cu drumurile amuzant de proaste, cu scuterele de inchiriat carora li se stinge farul cand e mai intuneric  afara si groapa mai mare in fata, cu termenele de expirare dubioase de pe toate produsele “occidentale”. Ne-am mai obisnuit si cu descaltatul – te descalti cand intri la om in butic, sala de internet (da, avem asa ceva), restaurant si bineinteles in orice templu. Inca mai stam cu frica pentru sandalele noastre, dar pana acum ni le-am recuperat de fiecare data.  In rest, in unele temple  nu avem permisiunea de a fotografia, dupa cum puteti vedea mai jos.

Ca tot veni vorba de temple, inca nu am ajuns la templele multe si faimoase din zona, ci doar la Templul Maimutelor, unde desi am fost avertizati ca vom fi asaltati de animalele raspunzatoare de numele edificiului, am intalnit…una. Manca biscuiti de zor si parea putin interesata de bananele care zaceau in jurul ei.

Putin dezamagiti de privelistea nu atat de impresionanta dupa cele 560 de trepte urcate, am luat o ricsa si ne-am pornit  spre Hampi.

Pe drum ne-am oprit sa fotografiem o “capita cu om”…

La intoarcere ne-am incercat norocul fotografic cu fauna locala: vaci (multe si usor agresive daca porti ochelari portocalii), camile (de fapt doar  una, dar neasteptata in zona), magari, maimute (mai multe in zona de catarat decat in templul cu pricina) si cateva pasari enervant de rapide. Vom reveni oricum in zona pentru mai multe fotografii.

Incheiem cu Craciunul : a fost unul in sandale – la catarat, la Templul Maimutelor si apoi la un mini foc de tabara organizat de gazda noastra. Am avut o masa speciala de Craciun cu multa mancare traditionala indiana (foarte gustoasa)si…cam atat. Somn de la 11 seara, mai ales ca aici se intuneca la 6, iar ritmul este unul mult mai domol si mai matinal.

Speram ca ati avut un Craciun linistit si incheiem cu cateva fotografii dintr-un loc nou descoperit de unde poti vedea apusul. Revenim in curand si cu cateva panorame.

Numai bine!

Miercuri pe la pranz am ajuns in Hampi,  sudul Indiei, locul unde ne vom petrece urmatoarele 2 luni. Calatoria pana aici nu a fost una simpla, ci un sir nesfarsit de combinatii din cele mai neobisnuite. Am schimbat 3 avioane (Bucuresti – Istanbul / Istanbul – Sharjah / Sharjah – Bangalore), am avut o escala in Sharjah de 15 ore,  unde am vazut un pic din afara doar pe un geam de departe (neavand viza), ne-a omorat in mod repetat aerul conditionat, am mancat de la chinezi, apoi de la arabi (credem), dar a fost super ok si oamenii in regula.

In Bangalore am aterizat pe la 3 dimineata. In fata aeroportului era o mica manifestatie de entuziasti care ii asteptau pe cei care aterizau. Ne-am luat casele in spate (cei doi rucsaci de 15, respectiv 17 kg), la care am adaugat bagajele de mana : rucsacii cu echipament foto si laptopuri – cate 7 kg in mod oficial, dar mai multe in realitate, motiv pentru care in Istanbul am facut check-in-ul cu laptopul sub hanorac si cateva obiective prin buzunare.

Revenind la India, ne-am urcat in autobuzul care ne-a dus in autogara din Bangalore. Totul bine si frumos, arata cam pe la noi, chiar mai bine, cu loc special pentru bagaje si ecrane in tetiere (care nu mergeau, dar pe noi ne-a amuzat ideea), la care se adauga taxator politicos care te anunta unde sa cobori. De aici a inceput distractia: o calatorie de 45 de min fara reguli de circulatie, pe strazi fara lumina si sperand ca suntem pe drumul cel bun.

Ajunsi in autogara, am gasit rapid autobuzul spre Hospet (soferul tipa dupa noi de cand ne-a vazut), in care aveam sa ne petrecem urmatoarele 10 ore, asa ca ne-am asezat confortabil pe cele 3 scaune din fata. Lasam imaginile sa vorbeasca de la sine despre starea autobuzului: am mers cu usa deschisa, soferul conducea descult, oglinzile laterale erau mult prea mici si intr-o continua cadere/desurubare, vecinii de drum – din cei mai curiosi.

Timp de aproximativ 10 ore ne-a stat inima in timpul unor depasiri, am atipit pe rand pe si sub rucsaci, ne-am oprit prin cele mai dubioase autogari unde soferul si taxatorul pareau ca se cearta definitiv pentru ca apoi sa-si continue drumul. In India nu exista reguli de circulatie, idee de prioritate sau panica de vreun fel. Oamenii claxoneaza intr-una pentru a-si anunta prezenta si isi taie calea constant.

In Hospet am sarit rapid in autobuzul spre Hampi si dupa 20 minute ne-am vazut in sfarsit la destinatie. Ne-au asaltat soferii de ricse, oamenii care-ti vand orice si copiii foarte prietenosi la vederea aparatului foto. Am luat o ricsa pana la rau, pe care l-am traversat apoi cu o barca, singurul mod prin care poti trece aceasta zona, folosit inclusiv de cei care vor sa isi transporte motocicletele dintr-o parte in alta.

Dupa inca 15 minute de mers pe jos si dat ocol unei plantatii de orez, am ajuns la guesthouse-ul in care ne-am cazat, un loc foarte primitor, plin de cataratori din toata lumea.  Vom posta zilele urmatoare cateva fotografii de aici. Pana atunci, aveti mai jos cateva din cele facute astazi prin Hampi.

Ne auzim cat de curand !